Poze (1)| Video (0)

Iarna pe uliţă, bucurie în suflet

Ultima oră: 14:30

Fiecare dintre noi îşi amin­teşte cu drag Crăciunul petrecut în sânul familiei, alături de cei dragi. Cea mai importantă sărbătoare a omenirii este mereu aşteptată cu multă emoţie şi pace în suflet.
Este sărbătoarea luminii, sărbătoarea cea mai iubită de cei mici sau cei mari, de bogaţi sau săraci. E perioada din an când feeria zăpezii şi puritatea fulgilor de nea ne învăluie sufletul în linişte şi bucurie.
Îmi sunt atât de dragi sărbătorile de iarnă petrecute la bunici, cu mirosul cozonacului scos de bunica din cuptor, cu pâinea de casă proaspăt coaptă pe vatră, cu momentele iî care aşteptam cetele colindătorilor ce vesteau Naşterea Mântuitorului şi toată suita de tradiţii şi datini rămase din moşi-strămoşi. Simţeam parcă altfel spiritul Crăciunului.
Mergeam şi noi la colindat din casă în casă, cu amprenta frigului ce ne dădea roşeaţa din obraji şi cu toată inocenţa şi puriatea colindului unor copii. Bucuria era imensă de fiecare dată, indiferent că adunam în coşuleţ mere, nuci, cozonaci, covrigi sau de cele mai multe ori ...bănuţi.
Mi-e încă vie în suflet, atmosfera de poveste în care era scăldat întregul sat. Casele bătrâneşti, mo­deste dar mereu cu poarta larg deschisă, în aşteptarea colindătorilor…uliţele pustii, cernute cu zăpada…ţipătul voios al fiecărui copil...sunetul colindului din fiecare casă.
Eram atât de îndrăgostiţi de iarnă, de zăpada care se aşternea peste sat. Doamne! Cât de fericiţi eram când îngheţa puţina apă din valea de lângă curtea bunicilor. Sarcina bunicului era să coboare din pod, patinele prăfuite de anul trecut şi să se îngrijească de “echipamentul” nostru. Fularul şi mănuşile din lână, croşetate de bunica şi cele mai groase haine din dulap, atât ne mai trebuia înainte să năvălim spre “patinoar”. Cine mai simţea câte o căzătură, la cât de bine ne înfofolea bunica...
Altul era parcă şi parfumul bradului, împodobit cu de toate. Îmi amintesc cum ne furişam lângă pomul de Crăciun şi mai furăm o bomboană din el, împachetându-i cu atenţie mai apoi ambalajul, pentru a nu fi prinşi. Parcă o aud şi acum pe bunica chicotind lângă sobă şi dojenindu-ne încet, însă cu atâta dragoste în glas, încât ştiam ca şi celalalte bomboane sunt pentru noi.
Copii fiind, îl aşteptam cu nerăbdare pe moşul cu barbă albă care ne aducea cadourile aşteptate de-a lungul anului. Era un întreg ritual care pregătea sosirea lui Moş Crăciun. Îmi amintesc ca în niciun an nu ne-a dezămagit. Îl văd şi acum cum se aşeza lângă soba caldă, ne lua în braţe şi îi spuneam fiecare poezia pregatită special pentru el. Unii mai fricoşi plângeau, alţii mai curajoşi îi încercau barba bogată. Niciodată nu pleca fără să-şi golească sacul şi fără ca noi să-i promitem că vom fi şi mai cuminţi la anul.
Acum parcă nicio iarnă nu mai e la fel cum era atunci. N-aveam nicio grijă. Bunicii ne aşteptau de fiecare dată în poartă, iar când plecam înapoi acasă, ne însoţeau cu privirea până nu mai puteam fi zăriţi.
Sunt cele mai frumoase amintiri pe care le poate avea un om şi sunt convinsă că fiecare dintre voi are momente în care închide ochii şi se lasă scufundat în ele. Sărbătorile de iarnă sunt un prilej de bucurie, căldură în suflet şi iertare. E unul dintre puţinele momente în care ne putem petrece timpul alături de cei dragi şi perioada în care suntem “obligaţi” să fim mai buni!
Nicolle Stănese