left
top
imagine
Poze (1)| Video (0)

Congresul Anual al Societăţii Române De Lentile De Contact la Sibiu

Ultima oră: 20:42

În perioada 4 – 6 noiembrie, a avut loc la Sibiu reuniunea anuală a Societăţii Române de Lentile de Contact şi a Societăţii Române de Cornee şi Suprafaţă, la Hotel Hilton.

 

Participare internaţională

Aflat la cea de-a XI – a ediţie, Congresul Anual al Societăţii Române De Lentile De Contact şi al Societăţii Române de Cornee şi Suprafaţă a adus la Sibiu medici specialişti din ţară şi de peste hotare. Tema reuniunii din acest an a fost „Impactul factorilor externi în patologia suprafeţei oculare”. „Congresul Anual al Societăţii Române de Lentile de Contact şi al Societăţii Române de Cornee şi Suprafaţă este în acest an la cea de-a XI- a ediţie şi se desfăşoară în fiecare an la Sibiu. Această reuniune reprezintă acumularea de noutăţi în domeniu. La această ediţie, au participat medici oftalmologi şi nonoftalmologi din ţară şi din afara ţării”, a declarat medicul specialist dr. Adriana Stănilă. În prima zi a Congresului, au avut loc workshop-urile „Prescrierea lentilelor de contact sferice – Johnson & Johnson” şi „Curs de lentile de contact RGP – Menicon”. A doua zi a fost rezervată cursurilor teoretice şi lucrărilor ştiinţifice despre patologia suprafeţei oculare, lentile de contact, keratocon, chirurgia refractivă şi sindrom de ochi uscat. În ultima zi a Congresului a avut loc workshop-ul cu tema „Prescrierea lentilelor de contact sferice - Johnson & Johnson”, moderat de medicii specialişti dr. Adriana Stănilă (Sibiu) şi dr. Simona Radu (Bucureşti), care au prezentat proprietăţile materialelor lentilelor de contact, instrucţiuni privind prescrierea lentilelor de contact şi lucru practic cu pacienţii. „Lentilele de contact nu înlocuiesc ochelarul, sunt o alternativă la ochelari. Judeţul Sibiu se numără printre judeţele cu un nivel ridicat de educaţie medicală, astfel patologia oftalmologică este cam la fel cu alte judeţe. Ca şi medic specialist, consider că operaţiile cu laser, pentru recăpătarea vederii, sunt o soluţie, cu discernământul care se impune pentru a nu face rău”, a mai declarat dr. Adriana Stănilă. De asemenea, medicul specialist Ruud van’t Pad Bosch (Olanda) a prezentat workshop-ul cu tema „Curs de lentile de contact RGP – Menicon”.

2 Comentarii

Postat de EscorteDinRomania.ro la 2011-11-19 10:10:46
EscorteDinRomania.ro -- masaje erotice si escorte din Romania pe judete
Postat de zorro la 2012-01-13 04:14:11
bun specialist, ne-ajutorata la organizare, dar bun specialist
Nume
Comentariu
Cod Antispan

 

 
Trimite