Poze (1)| Video (0)

Abureală

Ultima oră: 21:29

Şi ştiu că nu-mi cresc flori în călcâie şi nu mă omor după un soare oarecare… poate prea tupeist. Ştiu că mă calci pe nervi dacă mi te adresezi cu un zâmbet mai larg decât al meu. Nu vreau să crezi că-mi plâng depresia şi că în curând ai să-mi plângi tu mie la călcâiele înflorate. Glumesc. Ştii bine că nu mi-aş mâzgăli reputaţia de fată cuminte şi drăguţă şi frumoasă… Dar. Un dar trebuie să fie din când în când, nu? Un dar pentru mine, pentru tine un „nu”. Mai departe...
Ştii… sper că nu te plictisesc cu florile mele plictisite. Acum m-am dat iar pe proză… mi-a ros dorul palmele veştejite. Da… acum mă scald în muzică şi mult sarcasm din aer. Nu mă deranjează partea cu sarcasmul… aşa-s oamenii din era asta „superioară”.  Sar­casmul mă unge pe sufleţel ori de câte ori am ocazia să-i ascult melodia melodioasă. Hah! Şi ştiu că-mi place să-mi bat joc de propria generaţie, propria naţie… n-am de ce să-i laud (eu nu mă consider întru totul parte din ei), ăştia suntem, asta e. Nu-s prea mândră de ce se ascunde după povestea cu Dracula şi Transilvania. Bullshit.
Acum, acasă, mă simt bine. Au dat muzica puţin prea tare, dar (iar) nu-mi stresează floricelele. Îmi place să mă oglindesc în ceaţă târzie cu miros de cafea. Îmi regăsesc fiinţa înmuiată în cercul de pahar lăsat pe masă. Îmi regăsesc ochii VERZI în becul spart din lampa nr. 1. Ah! L-au schimbat...
Ştiu că îmi place să mă scald în mirosul putred de bere şi fum de ţigară. Nu vreau să-ţi dau prea multe indicii despre sufleţelul meu îmbătat cu două pliculeţe de zahăr. Dar (iar) mi-ar plăcea să vrei să îmi cunoşti mai bine plămânii sufocaţi. Aştept în zadar un fir de praf să-mi şoptească blând „te iubesc”. Nu aş putea să mă îndrăgostesc de un fir de praf! Deja spun abureli. Un „ceva” tot mi-ar prinde bine. Nu ştiu ce, dar (iar) aştept. Aştept să-mi spună firul de praf că-i place zâmbetul meu înflorit. Floricele, floricele, flori­cele… mă fac să mă simt departe de beton şi inimi pătrate. Toate şi-au făcut loc printre noi, ne-au distrus orizontul, s-au împlântat în fiinţe neajutorate şi acum vor să conducă lumea.
Nu. Bineînţeles că nu vrea nimeni să spună „dar”. Bloacele s-au pus în calea sorilor tupeişti.
Doris Bota